MARȘUL MICILOR PIETONI
MARȘUL MICILOR PIETONI
În data de 7 iunie 2022, în municipiul Vaslui, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, împreună cu reprezentanții Grădinițelor cu Program Prelungit nr. 18, 5, 17 și 21, precum și ai Școlii nr. 10 Mihail Sadoveanu din municipiul Vaslui, cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, au organizat și desfășurat Marșul Micilor Pietoni, în cadrul proiectului educațional ȘI NOI SUNTEM PIETONI.
Pornind de la adevărul ca “în circulația rutieră e de ajuns, uneori, să greșești o singură dată pentru că a două oară nu mai ai când”, a fost gândit și pus în practică proiectul “ȘI NOI SUNTEM PIETONI“. Acesta a vizat intensificarea activității de sprijinire a copilului preșcolar/școlar în dobândirea de cunoștinte, capacități și deprinderi, care să-i permită adaptarea cu ușurință la condițiile de mic pieton.
Astăzi, preșcolari și școlarii, de la instituțiile sus-menționate, au pornit pe jos, pe trotuare, din zona străzii Dimitrie Bolintineanu, pe strada Vasile Alecsandri și până în Parcul Copou.
Dirijați și îndrumați de polițiștii rutieri, de doamnele educatoare și profesoare, copiii s-au deplasat, în marș, agitînd pancarte cu reprezentări grafice stilizate ale indicatoarelor rutiere. Copiii, îmbrăcați în veste reflectorizante, au învățat cum să se deplaseze în siguranță, doar pe trotuar, de mână, și cum să se asigure cât mai bine când travesează strada, doar pe la trecerile de pietoni.
Totodată, cu sprijinul doamnelor învățătoare, au înțeles că strada nu este loc de joacă, doar parcurile sunt!